Jocurile Paralimpice reprezintă al doilea eveniment internaţional sportiv ca mărime, implicând atleţi cu dezabilităţi fizice şi psihice. Toate Jocurile Paralimpice sunt dirijate de Comitetul Internaţional Paralimpic.

Acest eveniment a luat naştere la iniţiativa unor veterani britanici din cel de-al doilea Razboi Mondial. Paralimpicii sau participanţii la aceste jocuri, se straduiesc să arate lumii că nimic nu e imposibil atât timp cât există voinţă, speranţă şi încredere.

Cea de-a 14-a ediţie a Jocurilor Paralimpice se desfăşoară la Londra în perioada 29 august- 9 septembrie şi se aşteaptă să fie cea mai de succes ediţie dintre toate ce au avut loc până acum. Comitetul Internaţional Paralimpic a estimat un număr de 4.200 de participanţi din 164 de ţări. Deoarece interesul pentru acest eveniment a crescut de-a lungul anilor, cererea pentru bilete a crescut semnificantiv  întrecând orice record de vânzări ale biletelor. De asemenea, găzduirea Jocurilor Paralimpice 2012 de către Marea Britanie face ca această mişcare să se întoarcă la originile spirituale ceea ce îi conferă o atmosferă aparte.

Având în vedere varietate largă de dizabilităţi pe care paralimpicii o au, există categorii specifice în care atleţii pot concura. Dizabilităţile admise se împart in 6 categorii:

-         amputaţii
-         paralizie cerebrală
-         dizabilitatea intelectuală
-         handicap locomotor
-         dizabilităţi vizuale
-         les autres (restul)

Se vor ţine evenimente sportive din mai multe ramuri, cum ar fi: tir cu arcul, atletism, ciclism paralimpic, fotbal, judo, tir cu arme, nataţie, tenis de masă, volei, baschet în scaun cu rotile, rugby în scaun cu rotile, tenis în scaun cu rotile etc.

Ţara noastră este reprezentată de 6 sportivi: Florin Cojoc – atletism, Eduard Carol Novak – ciclism (medaliat cu aur in 2012), Imre Torok – paraciclism, Naomi Ciorap – nataţie, Samuel Ciorap – nataţie şi Dacian Makszin – tenis de masă. Sunt convins că aceşti eroi care îşi înfruntă cu capul sus aşa zisele ,,dezabilităţi” depăşindu-şi propria condiţie ne fac deja mândri. Nu trebuie să avem pretenţia unor medalii ci trebuie să învăţăm din simpla lor prezenţă în aceste Jocuri că nimic nu este imposibil cât timp spiritul rămâne neclintit şi sprijinit de o voinţă de fier.

Aceşti atleţi nu trebuie priviţi ca persoane cu un anume handicap, incapabile fizic sau psihic, nici nu avem voie sa îi percepem astfel. Din contră, ei trebuie priviţi ca nişte eroi în viaţă, reprezentanţi în carne şi oase a voinţei şi a speranţei. Noi nici nu ne putem imagina cât efort depun ei în viaţa de zi cu zi, darămite stoicismul de care dau dovadă pentru a avea performanţe sportive… De aceea trebuie să-i purtăm în inimă şi suflete ca exemple demne de urmat.

Nicolae Titulescu spunea: ,,Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari”. Dacă ne adâncim în propriile scuze şi nu ridicăm capul sus având în inimă acel ,,pot şi vreau!”, nu vom realiza nimic mulţumitor. Aceşti oameni ne demonstrează că nimic nu e imposibil şi că nu avem voie să găsim scuze la propriile noastre ţeluri.